Pot sa vorbesc din perspectiva unui parinte care a studiat cateva carti de pedagogie Waldorf, din dorinta de a-mi creste copiii bine si frumos si, nu î;n ultimul rând, din dorinta de a avea cu copiii mei o relatie armonioasa. Si ma gândesc aici la neîntelegerile si frustarile resimtite în relatia parinte-copil, la fiecare etapa de vârsta prin care trece copilul.
Se naste întrebarea cum m-a ajutat pedagogia Waldorf? Imi amintesc ca am început cu o lectura:" Educarea copilului din punctul de vedere al stiintei spirituale"* o brosura care era si usoara ( nu avea mai mult de 50 de pagini) si care aducea în discutie elemente de baza din perioadele de dezvoltare ale copilului.
In aceasta brosura, scria despre corpul fizic, corpul eteric si corpul astral care se dezvolta pe rând, începând de la nastere, si care au nevoie de o "hrana" corespunzatoare. Copilul accepta o pedagogie care sa tina cont de etapele de vârsta pe care le parcurge, este ceea ce am ˆnteles atunci si, de asemenea, ca pentru a putea fi înteles si iubit de copil, de exemplu în perioada 0-7 ani, trebuie sa-i aduci corpurilor sale care nu au toate o dezvoltare egala, anumite alimente, anumite povesti, anumite jucarii etc.
Am înteles totodata ca, în perioada 0-7 ani, sunt în formare anumite structuri fizice si spirituale care se pot deregla ireversibil daca nu ai grija sa aduci în viata copilului tau ceea ce are nevoie. Mai ales gândul acestei stricaciuni ireversibile ma îngrijora si mai ales faptul ca tocmai eu, parintele copilului meu, as fi putut sa-i provoc aceste dereglari.
Nu a fost greu sa citesc si poate nu as fi fost atât de multumita de ceea ce citisem, daca nu as fi început sa aplic pur si simplu ceea ce citisem în cartile respective. Pânã la 1 an, lucrurile au fost destul de simple. Principala era problema alimentatiei si stiam ceea ce ar trebui sa-i dau copilului ca si hrana, aveam o oarecare experienta si întelegere! Dar simteam si vedeam ca hrana nu e suficienta.
Ce putem sa fac pentru copilul meu în restul timpului? Jocul sau timpul petrecut cu fetita mea între momentul de somn si momentul hranirii erau deasemenea importante. Ce fel de jucarii sa-i dau copilului , cu ce jocuri sa ne jucam, cum sa ne petrecem acest timp liber? Mi-am dat seama ca trebuie sa-mi adaptez propriul mod de viata cerintelor copilului, sa renunt la TV, la unele preocupari sau obiceiuri si sa-mi fac alte obiceiuri/prioritati.
Dupa ce am înteles cât de rau îi face copilului în crestere lipsa ritmului în activitatile lui zilnice, mi-am dat seama ca si eu trebuie sa-mi cultiv acest ritm; ritmul ei era si ritmul meu; numai în pauza de somn a copilului aveam timpul liber în care puteam sa-mi fac un program propriu, independent de cel al copilului. Am mai înteles deasemena ca ea va învata acum, imit&aicirc;nd. Imi struneam gesturile, vorbele si faptele stiind ca ea le va imita cu precizia vârstei sale pe toate. Pot sa spun ca lucrurile astea mi-au folosit si mie, pentru ca niciodata în viata nu am simtit o motivatie mai sincera sa ma schimb, decât acum, stiind ca eu îi voi fi de acum modelul pe care ea îl va imita cu toata încrederea si daruirea.
Stiam ca îi puteam oferi o crestere adecvata pentru ca eram cea mai interesata de dezvoltarea ei sanatoasa si armonioasa. In afara mamei sau tatalui, nici chiar bunicii, nemaivorbind de bone sau alte variante asemenea, nu ar fi fost mai direct interesate sa-i mearga bine micutei. Asa ca mi-am luat cei 2 ani de concediu post natal legal si, cu restrictiile financiare corespunzatoare, am pornit sa cladesc acest start esential din viata copilului meu.
Nu a fost usor, locuiam împreuna cu bunicii fetitei, care oricât de bine intentionati erau, nu puteau întelege usor, de ce copilului ii poate dauna un aliment sau de ce îi dauneaza televizorul? Erau, din start, niste mici incoveniente si obstacole ce se cereau sa fie depasite. Dar m-am descurcat! Din camera copilului luasem televizorul si cumparasem jucarii din lemn si papusi fara ochi, care râdeau si plângeau dupa cum simtea copilul si, cu toate acestea, camera ei o atragea cel mai mult. Oricât de tentanta era camera bunicilor cu televizor, fetita tot în camera ei venea când o chemam. Facusem rost de niste povesti frumoase scrise de educatori Waldorf ( acum se gasesc si tiparite ) si stia ca, daca vine când o chemam , o sa se joace sau o sa descopere ceva interesant. Avea plastilina si culori cerate, îi placea când îi faceam jucarii din hârtie ( Origami)!
Seara îi citeam povestea, uneori si peste zi îi citeam, din fratii Grimm, traducerea lui Dan Faur ( nu toate traducerile acestor povesti sunt cele mai inspirate), si timpul trecea foarte repede si ceea ce era mai surprinzator, copilul meu ma asculta, nu era nemultumita, nu se simtea frustrata de lipsa TV-ului. Ne petreceam mult timp si în parc, în parcurile linistite, departe de jucariile mecanizate care se afla acum în unele parcuri.
Apoi a mers la gradinita, când a împlinit 3 ani si jumatate. Cu etapa gradinitei, începea o noua perioada a copilariei sale. Ce gradinita putea aduce cel mai bine în viata sa, acele elemente sanatoase despre care citisem când mi-am pus problema sa fiu o "mama buna"? Si, fiind în Bucuresti, pentru ca nu în toate orasele sunt gradinite cu acest specific, am gasit o gradinita Waldorf.
Desi numai primii 3 ani am putut sa ma ocup de copilului meu, iar dupa aceea, mergând la serviciu, a ramas si în grija bunicilor cu care locuiam, si care ar fi putut sa-i dezvolte înclinatia spre mofturi, spre alint, spre comoditate ("las-o la TV ca sta cuminte!"), totusi Maria nu crescut asa. Grija din primii 3 ani ani si gradinita Waldorf, îsi dau roadele: s-a îmbolnavit rar, este departe de a fi mofturoasa, capricioasa, comoda. A crescut având 2 moduri de viata alaturi: modul meu de viata si pe cel al bunicilor ( cu manifestarile specifice ), dar a ales modul de viata care îi aducea sanatate si bucurie, si nu am înt&aicirc;mpinat nici un obstacol din partea ei când am vrut sa aduc în viata ei ,ceea ce învatasem din cartile de pedagogie Waldorf.
Bibliografie:
*Educarea copilului din punctul de vedere al stiintei spirituale, Editura Triade, Cluj-Napoca, 1994